Vacanta cu autorulota in Romania – pentru al doilea an consecutiv

Articol preluat de la barbosul.ro. Articolul nu este o reclama platita, este pur si simplu vacanta unui client de-al nostru ce a solicitat o autorulota de inchiriat Green Camper.

Este pentru al doilea an consecutiv în care îmi petrec câteva zile cu o autorulota de inchiriat. Dacă anul trecut am ales Dobrogrea și plaja sălbatică de la Vadu, în 2021 lucrurile au stat puțin diferit. Am fost nouă persoane într-un convoi format din… două autorulote de la firme diferite de închiriere autorulote.

Noi am fost patru în autorulota noastră, un superb Renault Ahorn Alaska TQ Plus aflat la prima închiriere.

Firma de la care am închiriat se numește Green Camper și are sediul lângă București, în orașul Pantelimon (imediat după fabrica de bere Tuborg). Mașina este o bijuterie și am avut ocazia să fim primii „chiriași”. Cu toate acestea, nu s-au văzut urme de folosire în momentul în care am predat atelajul. Poate doar pe bord, căci indicatorul a sărit de la 800 de km, la 2000. Link către pagina firmei de închiriei aici.

Un scurt sumar al excursiei:

  • durata: 5 nopți
  • traseu: București – Cheile Turzii – Salina Turda – Râpa Roșie (oarecum, vă zic mai jos de ce) – Castelul de lut din Valea Zânelor – Lacul de Smarald (Racoș) – Lacul Sfânta Ana – București
  • lungime traseu: aprox. 1200km
  • autorulota de inchiriat: Renault Ahorn Alaska TQ Plus (2021)
  • cost închiriere autorolota: 140 euro/noapte
  • costuri adiacente:
    • motorină;
    • intrări obiective turistice;
    • taxă camping.

Am pornit la drum într-o superbă zi de joi, într-un trafic absolut mizerabil. Ajunși pe autostrada București – Pitești, am respirat ușurați: cruise control la 110km/h și dă-i înainte până pe Valea Oltului. La celebrul punct de interes turistic (benzinăria OMV de pe malul Oltului) am schimbat șoferii. Unul dintre noi a avut șansa unică în ziua respectivă să se bucure de traficul îngreunat de lucrările la carosabil ce se executau în zonă. Dar, cu răbdare și cu ștergătoarele date aproape la maximum am răzbit și traficul și ploaia torențială ce avea să ne însoțească pe parcursul celor șase zile.

Îmi doresc să fie o lectură plăcută și informativă, mai puțin un jurnal de bord. Pe scurt, am mers constant bine și frumos (și destul de mult prin răpăieli de ploaie) până la punctul de întâlnire cu celălalt grup vesel care se pornise prin România cu 4 zile înainte. Teoretic, ar fi trebui să ne sincronizăm la cascada Șipote, doar că cealaltă mașină s-a speriat de o ploicică mică, mică de vară și a purces la drum spre un loc absolut senzațional: camping Cheile Turzii. Despre camping, puțin mai jos. Una peste alta, grupul din mașina noastră a decis să continuăm spre Șipote, să ne oprim și să facem „contentul ăla blană” pentru Instagram. Drumul spre cascada Șipote e foarte fain pentru că trece prin niște locuri fabuloase, cu munți și dealuri de jur împrejur. Am trecut și prin Rimetea (sat protejat UNESCO) unde am văzut case tradiționale perfect conservate.

Cascada Șipote este frumușică, not great, not terrible. Pentru cei cu autorulote de inchiriat, campere sau rulote e bine de știut că este o parcare mare și generoasă unde se pot trage utilajele peste noapte. Sau pentru un picnic. De aici, am plecat spre locul de înâlnire (agreat în cele din urmă de ambele mașini) pe un drum betonat (nu asfaltat). Timp de vreo 20-30 de minute până am ieșit în național, ne-am bucurat de fiecare zgomot din mașină produs de veselă, dulapuri, cabină de duș, bagaje sau… oameni, dar și de frumusețea codrilor prin mijlocul cărora ne aflam. Am observat în traseu și o mocăniță turistică (aviz amatorilor și… părinților). În cele din urmă, după un drum de aproape 40 de minute, am ajuns la camping Cheile Turzii. De acolo, peisajul arată cam așa:

Camping-ul este situat într-o zonă cu o priveliște uimitoare, e liniștit și foare curat. În total, am prins într-o joi seară încă două autorulote și un cuplu de nemți cazați la una dintre cele trei căsuțe. Ai la dispoziție un frigider mare, o bucătărie complet utilată, WiFi (da, s-a și lucrat în această vacanță), două dușuri și două grupuri sanitare foarte curate ce au apă caldă. Am plătit 75 RON/mașină/noapte. Grupul nostru a găsit întâmplător în acea zi acest camping. Recomandarea mea este să sunați din timp pentru a prinde loc. A doua zi, povestea tipul care are acest loc, urma să vină un convoi de șase-șapte mașini. Detalii și locația, aici.

După o noapte petrecută în jurul ceaunului (colegii din cealaltă mașină au venit foarte echipați) și a focului de tabără, am lăsat în urmă zona superbă (cu gândul că mă voi întoarce cândva cu cortul pentru o tură pe munții din împrejurimi) și am purces spre Salina Turda. Proprietarul camping-ului ne-a indicat o rută scurtă și în 30 de minute parcam în fața salinei. Am mai fost la salină în 2016, dar m-am bucurat de faptul că a fost pusă în tur de gașca veselă și am profitat de vreo trei ore în subteran, la aer sărat. Cât timp ai mei s-au dat în bărci (la propriu) ori s-au întrecut la bile (biliard, ping-pong și mini-golf), eu am ales să iau grupul de fete și să ne dăm în roata din interiorul salinei. Ori să facem câteva fotografii. Una dintre ele arată așa:

Masca nu e obligatorie la interior, dar totuși am pus-o atunci când treceam pe lângă grupuri mari de turiști. Totodată, am preferat să urc și să cobor toate treptele în detrimentul lifturilor interioare. După cele câteva ore petrecute în salină, încărcați de voie bună și aer curat am pornit mai departe înspre ceea ce avea să devină aventura supremă a călătoriei. Evident, înainte de drum, era necesar un popas în parcare pentru langos cald. Pentru cei mai pofticioși dintre noi, eu considerând că o bere rece îmi va ține cu brio până la proxima cină. Aveam să mă înșel. În parcare, am dat (cu ochii) peste alte două mașini de la Green Camper.

Odată îmbarcați, am purces mai departe spre Râpa Roșie. Am parcurs un drum frumos, presărat de ploaie la fiecare pas. Un detaliu esențial, care a dat de furcă echipajului de nouă persoane. Din fericire, doar uneia dintre mașini.

Ajunși pe drumul… agricol care urcă spre Râpa Roșie, ne-am întâlnit cu camarada noastră de drum, Doamna Ploaie Mocănească. Dar și de amicul ei mai vechi, Domnul Mâl Fantastic. Colegii din mașina din față ne-a comunicat prin stație că ar fi mai bine ca doar una dintre mașini să continue drumul, să exploreze puțin situația. Și bine a făcut!

Șoferul mașinii noastre s-a oprit, iar eu am continuat să-mi beau apa minerală în „living”. După doar două minute, cel mai nașpa scenariu s-a adeverit: „Matei, Călin, am rămas împotmoliți. Hai la împins!”. Un scurt mesaj de la Cristi care cerea ajutorul coechipierilor. În tricou și pantaloni scurți, dar cu bocancii de munte, am purces spre autorulota colegilor care era la buza unui hău, un hău mic, dar care putea să ne transforme vacanța într-un coșmar.

Am analizat problema și am descis să golim toate bagajele din mașină, să încropim niște „punți” (din crengi, cârpe, pietre) pentru roțile motorizate ale mașinii și să începem să împingem voinicește. După două ore, opt persoane, un repertoriu complet de suduieli și zeci de manevre am reușit să ajungem în poziția asta:

Exact. Eram de-a latul drumului. De aici a fost floare la ureche, a mai durat doar câteva minute până să ajungem în poziția de coborâre, iar mai apoi să plecăm spre un loc mai uscat, mult mai drept și mai liniștit. Am dat fuga la mașina noastră, ne-am îmbarcat și am continuat să râdem și să glumim. Cel mai tare ne-a bucurat faptul că am avut doar o mașină de scos din glod. 

Cu ajutorul aplicației park4night, am găsit o „parcare” departe de drumul județean pe care învârteam roata. E mult spus parcare, fiind mai degrabă un loc arat pe care proprietarii au aruncat câteva basculante de piatră de râu. Ajunși în siguranță în jurul orei 12 noaptea, ne-am pus pe făcut masa și pe uscat bocanci și haine.

A doua zi, un soare frumos de vară ne-a mângâiat fețele aproape odihnite. După o cafea bună și un duș asemenea, am pornit spre Valea Zânelor unde urma să vizităm celebrul, dar deloc impresionantul, Castel de lut. După zeci și sute de fotografii, le-am propus coechipierilor să mergem spre Păstrăvăria Albota. Este locul meu de suflet când ajung în zonă cu treabă sau după vreo drumeție. După un păstrăv delicios și o socată la fel de bună precum o fac eu, ne-am decis să dormim în parcarea locului. Și bine am făcut! A fost un prilej să ne odihnim, să jucăm un boardgame și să bem o cafea într-un peisaj mirific. Poți să cumperi păstrăv proaspăt, eviscerat sau nu, poți pescui în bazinele locului sau poți alege să te delectezi cu peisajul în timp ce mănânci o varietate de rețete de păstrăv.

De aici, am pornit agale spre Lacul de Smarald din Racoș. Am profitat de ocazie și am găsit un Rompetrol în care am alimentat cu apă potabilă, am făcut un duș și am golit bazinul de apă gri în locul special amenajat.

După acest popas de două ore, am ajuns într-un final la lac. Mă rog, în parcarea dedicată de sus. Din păcat, în vara lui 2021 accesul este închis la vulcan pentru că se toarnă un film (salut, Dragoș!). Noi l-am văzut cu ajutorul dronei și-mi doresc ca atunci când mai ajung în zonă să-l vizitez.

De la Lacul de Smarald, am pornit spre Harghita, obiectivul final al exercursiei: Lacul Sfânta Ana. E un loc de suflet pentru mine având în vedere că mi-am petrecut multe vacanțe cu părinții, fratele și bunica în zona Tușnadului. Dacă acum mai bine de 15 ani era permis accesul turiștilor cu vehicule motorizate până la lac, de vreo cinci ani acesta a fost interzis de către autorități din cauza poluării. La fel și scăldatul în apa conului vulcanic. Vă întrebați de ce. Ei bine, răspunsul e simplu: fauna și flora au de suferit din pricina soluțiilor de protecție împotriva razelor solare.

Locul de campat este împrejmuit de un gard electric (pentru că te afli în inima ursăriei), are vreo patru toalete curate și o cabină de duș cu apă caldă. Locul nu are prize pentru autorulote sau alte asemenea facilități. Locul arată cam așa:

După o primă noapte liniștită (deranjată doar câteva secunde de răgetul unui urs), dimineața ne întâmpină cu ploaie mocănească. Având în vedere că toată lumea lucra în recepția campingului, mi-am permis luxul de a nu mă da jos din pat înainte de ora 11.

După un prânz la colțul autorulotei, am pornit într-o mini-drumeție spre lac. Am găsit o zonă pustie și foarte diferită de cum mi-o aminteam din copilărie. Pe lângă restricțiile din zonă, cred că s-a adăugat și vremea capricioasă. Dar hei, muntelui îi șade tare fain și pe ploaie.

Ultima seară ne-a prins tot în jurul focului. Bucuroși de momentul unic, dar triști pentru că vacanța se apropia de final, ne-am străduit să ținem voia bună până dimineața. Totul în ciuda ploii care nu mai contenea și a gândului că un „minunat” DN1 ne aștepta în zorii zilei.

După cinci nopți dormite în autorulotă, după câteva ceaune și grătare (și tot atâtea licori bahice) la care s-au depănat amintiri frumoase, după o peripeție pe cinste la Râpa Roșie am ajuns încărcat de energie și amintiri plăcute acasă la a mea pisică, pe numele său de scenă… Romică.

Mai facem, asta-i sigur!

Multumim barbosul.ro pentru articol, va multumim ca ati apelat la serviciul de inchirieri autorulote Green Camper si va mai asteptam pe la noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate *

×